Legile Gandirii

26 04 2008

 Ca sa putem gandi si intelege exact trebuie sa respectam niste reguli, niste legi. Nu putem numi doua lucruri chiar identice cu acelasi nume, pentru ca atunci gandirea nu mai poate face diferenta. Sa va dau un exemplu. Exista autoritatea si purtatorul de cuvant al ei acestea doua nu trebuie sa fie confundate. Ca sa ne putem intelege, eu consider autoritatea Dumnezeu si pe Iisus ca purtatorul lui de cuvant. In acelasi fel gandeau si toti cei care erau in jurul lui, fara nici o exceptie. Nici un evreu nu putea sa creada ca un om este Dumnezeu. Daca Iisus ar fi printre noi acum si s-ar declara, sau ar fi declarat Dumnezeu, nici unul dintre noi , nici chiar voi nu ati crede si nici nu ati putea crede ca el este Dumnezeu; daca ar fi asa toata lumea s-ar simplifica extrem demult.

 Imaginati-va prin absurd ca eu sau altcineva mai bun ca mine sau mai curajos ar spune ca este Dumnezeu, azi in timp ce crestinii ortodocsi il considera pe Iisus mort in Sambata Mare. Si se comporta ca si cand ar fi mort, bocindu-L si jelindu-L pe Dumnezeu ca pe un mort.

Nu vedeti absurdul situatiei? Poate Dumnezeu sa fie mort?

Pentru a iesi din aceste capcane , care v-au fost intinse mintii voastre, de catre cei care v-au smintit, incepand cu Apostolul Pavel, cu Imparatul Constantin, cu confectionerii Trinitatii care au numit trei persoane cu acelasi nume , si nu cu oricare, ci cu cuvantul de Dumnezeu. Mai puteti oare iesi din aceasta cursa de soareci sau sobolani care va striveste si va inteapa din toate directiile?

 Raspunsul este DA, si este simplu: Dumnezeu este Dumnezeu si nimeni altcineva nu este Dumnezeu. Daca veti porni de la aceasta premiza, atunci ne putem intelege si veti putea intelege totul, daca nu vorbim limbi diferite; Eu vorbesc romaneste, iar voi vorbiti o limba straina, crezand ca vorbiti romaneste, ceea ce este foarte periculos , cel putin pentru gandirea voastra.

 Cei care v-au confectionat aceasta limba straina sunt vinovati de nenorocirea voastra. E ca si cand v-ar fi taiat un picioar sau o mana, ba mult mai grav, v-au taiat o parte din creier. Daca, probabil credeti ca puteti gandi si cu altceva decat cu creierul care va fost mutilat, atunci nu aveti decat sa va uitati peste gardul unei case de nebuni, sau poate ati avut vreodata ocazia sa vedeti oameni bolnavi vorbind singuri si numind cu cuvinte lucruri care nu exista , mai multe lucruri odata, confundand persoanele, confundand trei persoane diferite, pe Gheorge, Ion si Maria cu a patra persoana pe care numitio voi cum vreti, de exemplu Blonda de la Patriarhie.

 Cum va puteti explica ca un om foarte credincios ( crestin) , cu Biblia la piept Corneliu Vadim Tudor pe care il cunoasteti toti, il poate numi pe purtatorul de cuvant al Patriarhiei ( ortodocse) pe numitul preot Stoica, Maimuta de la Patriarhie.

 Acelasi lucru sa intamplat si cu Iisus. El era purtatorul de cuvant a lui Dumnezeu, adica vorbea impecabil in numele lui Dumnezeu, iar uni l-au confundat cu Parintele Stoica.

 Am incercat in aceste propozitii simple , sa va servesc o monstra de cum se creeaza confuzia.

 Prima enorma confuzie din care trebuie sa iesiti pentru a discuta acest subiect, este trinitatea. Va laudati ca ati citit Biblia de multe ori, oricum de mai multe ori ca mine. Vorbeste undeva biblia in numele trinitatii? Sau vorbeste de nenumarate ori numai in numele lui Dumnezeu?  Nu stiti oare ca trinitatea este o conventie Adica, unii au convenit sa-l considere, sa-l numeasca, sa-l conceapa pe Dumnezeu ca treime. Va amintiti de conventia democratica, foarte iubita si votata in 1996. A fost o conventie gresita, un esec, la care fie vorba intre noi a contribuit din plin si, si mai ales Basescu, care era aliatul conventiei PD.

 Ganditi-va in primul rand la mintea voastra, pastrativ-o curata, normala, nealterata de conventii. De ce ati face cu cineva o conventie cand nu aveti decat de pierdut? Doar in aparenta ati castigat. Iesiti din conventia celor care il considera pe Dumnezeu 3 in 1, ca si cum ar fi cafea iacobs, imi cer scuze dar  cred ca nici unii din cititorii mei credinciosi, nu consumati cafea, cum de altfel nu consum nici eu. Haide-t sa intram in conventia celor care il considera pe Dumnezeu numai Dumnezeu, si nu-I facem disectie, mai bine zis vivisectie, adica taiere pe viu fara anestezie, pentru ca Dumnezeu este viu si vorba voastra ar putea sa-L doara.





Iisus gay sau misogin? Iubirea

26 04 2008

Analizand aceasta problema am ajuns la concluzia ca Iubirea este complet interzisa pe Pamant. De ce? Pai, este foarte simpla rezolvarea acestei probleme.

 Daca iubesti femeiile comiti adulter, un lucru grav pentru aceasta societate degradanta. Iar in cazul in care iubesti barbatii esti numit homosexual. Aceasta ultima problema este extrem de condamnata in aceasta societate bazata pe ura si  in care este interzis a iubi. Singura iubire care este permisa, este iubirea neasexuata, iubirea PLATONICA.

Compasiunea sa ii faci pe plac celuilat nu se poate numi iubire. Pe aceasta cale as dori sa il acuz pe Iisus de parafrazat “fa altuia ce vrei tie sa ti se faca”. Acest text apartine rabinului Hilel ( mare intelept) care zicea: “Nu face altuia ceea ce nu vrei sa ti se  faca tie”.

 De aici putem deduce ca biblia este un fals, atribuindui-se lui Iisus tot felul de valori. Creeand din Iisus, ceea ce astazi numim homosexualitate, misoginism, bisexualitate. Aceste mari problme se datoreaza lui Petu si Pavel doi mari  misogini care au creat un Iisus al lor. Un Iisus care nu face sex, care nu a fost casatorit cu Maria Magdalena, care nu a avut copii.

 Dar cu toate acestea stim ca  Iisus a facut sex, a fost casatorit si a avut copii.De ce zic asta? Pentru ca in acea perioada conducatorii Israelului cereau ca populatia Israelului sa se inmulteasca.

Se  presupune ca Pavel si Petru sau inteles cum sa introduca misogismul si sa-l creeze pe Iisus de astazi. Au reusit sa o scoata si pe Maria Magdalena, sa-l faca pe Iisus iubitor de barbati si femei.

Toate insusirile atribuite de catre acesti doi impostori lui Iisus, conform teoriilor despre orientare sexuala il incadreaza pe Iisus in sfera bisexualitatii.

PS: A aparut un dictionar gay in care apare si Iisus.

 Anexa: Este necesar sa adaug acestui post o mica anexa ca se pare ca unii dintre cititori nu au inteles, deformand astfel lucrurile, cum au facut si cu , Cuvantul lui Dumnezeu ( Biblia ).

1. Iisus gay sau misogin? aceasta este o intrebare nu o afirmatie.

2. Am aratat cine a deformat imaginea lui Iisus

3. Cititi cu atentie.

4. Nu interpretati lucrurile dupa bunul plac, cum ati facut si cu biblia ( cuvantul lui Dumnezeu)

5. Cand am creeat acest blog m-am asteptat sa fie putini cei care inteleg acest blog. Si nici nu imi doresc sa inteleaga toti acest blog. Cititorii mei care inteleg ceea ce scriu, sunt cititori inteligenti.