De curand mi-a cazut in mana o carte cu poezii ale lui Adrian Paunescu.Acestea nu numai ca sunt exceptionale dar au si o anumita magie irezistibila care te face sa gusti fiecare vers cu mare pofta,o pofta din aceea spirituala care parca,iti inalta trairile la un nivel superior,care iti aduc o stare de liniste si tristete in acelasi timp,pentru ca poezia lui Paunescu trage un semnal de alarma asupra conditiei noastre finite,inecata intr-o viata fara sens.El militeaza,mai ales,in poeziile sale despre parinti indurerati si patria care numai astfel nu poate fi numita,din cauza nesigurantei,a lipsei de unitate.

El declara intr-o poezie de-a sa ca “la mine-n suflt este vifor/Si vin nebuni sa faca ski.” Ce inseamna acest “vifor’ pentru marele nostru maestru?Eu as spune ca acest “vifor” reprezinta nu numai nelinistea din sufletul sau ci si din cel al patriei pe care mult a slujit-o,dar care,se pare,ca e intr-un declin continuu.Cine-i mai citeste poezia?Doar nostalgicii……pentru ca ei mai recunosc inca valoarea “cenzuratului” Cenaclu,ei isi mai aduc aminte de minunatele seri petrecute in compania acestui guru care ii surprindea cu cate-o poezie compusa ad-hoc si acestea erau unele dintre cele mai bune.Eu unul as vrea enorm ca aceasta miscare culturala sa reinvie pentru a ma putea bucura,ma intreb:oare doar eu sa fiu?Doar eu si nostalgicii………de ce sa vrea si restul?Ar fi culmea,nu?Putem fi doar partasi cu totii la o “miscare culturala’ care ii are in frunte pe “cei mai mari” compozitori romani din toate timpurile,de versuri:MANELISTII.Unde am mai vazut noi atat talent in exprimarea unor suferinte si a altor trairi profunde,cu ajutorul unor versuri asa “frumoase”(asta o spun pe un ton cat se paote de ironic)?………………Am cercetat si am gasit:tocmai in vorbele preistoricilor care abia incepeau sa-si dezvolte limbajul onomatopeic spre a ajunge spre dezvoltatul lexic de azi…….dar se pare ca ei vor cu orice pret sa arunce o ancora in trecut si sa reproduca splendoarea sunetelor primordiale.Traim intr-o lume agitata care nu gaseste sa faca timp pentru fericire pura,in jur gasim doar teama,respingere,surprimarea unor sentimente care ar putea fi cheia libertatii si pacii!

Sa nu uitam de unde am pornit!Va redau aici o superba poezie de-a maestrului:

Ruga pentru parinti…

Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Cheamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.

Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferinţi
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviţi aşa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,

Descoperiti tristetea din ochii acestui parinte….