Ei sunt cuminti? Eu sunt nebun…Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu – Poate ca cel cuminte-s Eu – Desi de cate ori le-o spun, Eu pentru Ei…sunt tot nebun…Ei ma urasc ca nu-s ca Ei…Eu ii iubesc ca nu-s ca Mine…Ei beau si mint fara rusine. Si-n ochii prietenilor mei Trec drept nebun…ca nu-s ca Ei…Lor nu le place-amanta Mea…Mie nu imi palce amanta Lor…Ei vad cu ochii tuturor Femeia…Eu nu o pot vedea Decat cu-ai mei Amanta Mea…Dar cum din Ei toti tocmai Eu Nu sunt ca Ei, Am sa ma duc de voi mea la balamuc si findca nu-mi va parea rau Cumintele voi fi tot EU!…

Francmasonerie

Dumnezeu, Marele Arhitect al Universului

Francmasoneria este o organizaţie ai cărei membri sunt înfrăţiţi prin idealuri comune de natură atât morală cât şi metafizică, prin iniţierea conformă unui ritual comun, prin jurământul depus pe o carte sfântă (în general Biblia sau Coranul) şi, în majoritatea ramificaţiilor, de credinţa într-o „Fiinţă Supremă”, un „Mare arhitect al universului”. Această organizaţie prezentă în majoritatea ţărilor cu civilizaţie de origine europeană, este împărţită în obedienţe, ele însele împărţite în loji (zise şi ateliere) de câte 7-50 de persoane (uneori chiar mai multe).

Emblema actuală a Marii Loji Naţionale din România, cu inscripţia “învinge sau mori” in latină.

În România francmasoneria este organizată sub trei obedienţe: Marea Lojă Naţională din România, Marea Lojă Naţionala a României şi Marele Orient al României, minoritar, precum şi alte câteva obedienţe mai mici, printre care unele, deschise şi femeilor (de exemplu Dreptul Uman din România). De notat că nu toate aceste obedienţe se recunosc reciproc.

Mircea Eliade consideră că se poate mai degrabă vorbi despre o mentalitate francmasonică care depăşeşte cadrul strict al obedienţelor.

 Etimologie

Cuvintele „francmason”, „francmasonerie” sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez franc maçon sau german frei Maurer care înseamnă „liber zidar” şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care clădeau biserici, bazilici şi catedrale în Evul mediu (vezi mai jos). În secolul XIX, apare în limba română şi sub forma „farmazon” care provine din cuvântul similar rusesc însemnând „năzdrăvan” având aceiaşi origine ca şi cuvintele „farmec” şi „farmacie” (în greceşte „vrăjeală”, „leac”).

 Definiţie

Potrivit lucrării The New Encyclopedia Britannica, Francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, raspândindu-se mai cu seamă datorită extinderii Imperiului Britanic, în secolul al XIX-lea (mai corect spus ar fi însă: societate discretă^[1]).

Însă definiţia dată de masonii înşişi Francmasoneriei este: O asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucreează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi. O dată cu relativ recenta introducere a învăţământului laic gratuit în statele moderne democratice putem înţelege scopul francmasoneriei ca fiind parţial împlinit, dar încă în desfăşurare.

Simbolistică şi istorie

Francmasoneria a fost comparată cu un salcâm bătrân care are mai multe rădăcini (mişcări, societăţi, bresle sau ordine mai mult sau mai puţin esoterice, de la care a moştenit idei, ritualuri şi simboluri) şi mai multe ramuri (obedienţele şi ritualurile actuale). Multe legende, unele ostile, circulă despre originile masoneriei: unele implică preoţii Egiptului antic, altele pitagoreicii, altele pe Cavalerii Templieri… Înşişi francmasonii sunt de păreri diferite în această privinţă: ce este sigur, potrivit spuselor istoricului mason Albert Mackey, este că francmasoneria în forma ei actuală apare în Marea Britanie în secolul XVIII, iar potrivit istoricilor D.G.R. Şerbănescu şi Jacques Pierre, apare în ţările române spre mijlocul acestui veac şi se dezvoltă rapid la începutul secolului XIX.

Astăzi, principalele simboluri masonice sunt cele „Trei Mari Lumini”: Echerul, Compasul şi „Volumul Sfintei Legi” (cel mai renumit dintre simbolurile masonice), precum şi litera „G”, scrisă în interiorul unui echer şi al unui compas, care reprezintă de fapt iniţiala cuvântelor God (zeu), geometrie, generare, geniu, gnoză… Albert Mackey considera că masonii au fost învăţaţi că „Masoneria şi geometria sunt sinonime” şi că „simbolurile geometrice care se găsesc în ritualurile Francmasoneriei moderne pot fi considerate rămăşiţele secretelor geometrice cunoscute de masonii Evului Mediu, despre care acum se crede că s-au pierdut”. Geometria ocultă, denumită uneori „geometrie sacră”, foloseşte de mult timp simboluri geometrice, ca de exemplu cercul, triunghiul, pentagrama, precum şi altele, pentru ilustrarea unor idei metafizice şi filozofice.

Tablou masonic american.

Christopher Knight şi Robert Lomas au dat o interpretare interesantă bine cunoscutului simbol masonic al echerului şi compasului. Ei susţin că a apărut ca o formă stilizată a vechiului simbol care reprezintă puterea unui rege – o piramidă a cărei bază reprezenta puterea terestră, peste care era gravată o piramidă întoarsă, care reprezenta puterea cerească a preotului. Aceste piramide ale puterii creează prin alăturare simbolul care a ajuns să fie cunoscut sub numele de „Steaua lui David”. „Acest simbol a fost folosit pentru prima oară pe scară largă atunci când a apărut pe frontispiciul unui mare număr de biserici creştine în Evul Mediu, iar cele mai timpurii exemple de folosire a acestuia, spre uimirea noastră, le-am găsit pe clădirile ridicate de către Cavalerii Templieri. Utilizarea sa în sinagogi a apărut mult mai târziu”, scriau cei doi autori.

Una dintre tradiţiile masonice susţinea că Avraam, patriarhul evreilor, le-a transmis egiptenilor învăţături speciale înainte de Potop. Mai târziu, aceste învăţături (despre care se spunea ca ar fi reprezentat opera legendarului Hermes Trismegistus) au fost adunate într-un volum de către filozoful grec Euclid, care le-a studiat sub numele de “geometrie”. Mai întâi grecii şi apoi romanii, au numit această disciplină “arhitectură”.

Legendele masonice plasează formarea organizaţiei în vremea construirii Turnului Babel, şi cea a construirii Templului din Ierusalim de către regele Solomon, despre care se pomeneşte în Biblie. Ori, ca să-l cităm pe Mircea Eliade “istoria începe în Sumer”.

Scule cu sens simbolic în Francmasonerie.

In secolul al XIX-lea, Mackey afirma că masonii din epoca medievală preluaseră atât cunoştinţele în materie de construcţii, cât şi modelul de organizare de la „Arhitecţii Lombardiei”. Această breaslă din nordul Italiei a fost prima ai cărei membri şi-au asumat numele de “Francmasoni”, care a devenit prescurtarea pentru „Ordinul frăţesc al cioplitorilor în piatră liberi şi recunoscuţi ca atare”. Termenul de „recunoscuţi ca atare” era folosit în cazul membrilor intraţi mai târziu în Ordin şi care nu aveau nici o legătură cu întemeietorii acestuia, cioplitorii în piatră. O lucrare de alchimie în care se pomeneşte în mod expres termenul de „Francmason” poate fi datată în anii ‘50 din secolul al XV-lea.

Alţi cercetători masoni susţin că apariţia Ordinului poate fi datată istoric în perioada Romei antice, contemporan Colegiului Fabrorum sau Colegiului Muncitorilor – un grup de constructori şi arhitecţi care a devenit un prototip pentru organizarea ulterioară a breslelor. Majoritatea scriitorilor plasează apariţia secretelor masonice în epoca existenţei preoţilor războinici, eroi ai cruciadelor, Cavalerii Templieri. Un scriitor din secolul al XVIII-lea susţinea că Francmasoneria modernă a fost întemeiată de către Godefroi de Bouillon, liderul Primei Cruciade, care a cucerit Ierusalimul şi despre care se spune că ar fi întemeietorul misterioasei Stăreţii a Sionului.

Secretele privitoare la originea Francmasoneriei au fost păstrate cu străşnicie, în ciuda publicării a numeroase cărţi şi articole referitoare la acest subiect. Walter Leslie Vilmshurst, un mason de seamă şi autor al lucrării The Meaning of Masonry, scria: “Adevărata istorie secretă a apariţiei masoneriei nu a fost făcută publică nici în rândurile organizaţiei însăşi”. Multi cercetători cred chiar că majoritatea masonilor au pierdut din vedere adevărata origine şi scopul organizaţiei. “Tabloul de ansamblu al masoneriei este acela al unei organizaţii care şi-a pierdut înţelesul originar” – scriau autorii lucrării The Templar Revelation.

În epoca în care patru loji londoneze au format o Mare Lojă Unită în 1717, Francmasoneria speculativă ajunsese să domine complet întemeietorii acestei organizaţii – zidarii sau „Masonii Lucrători”. Francmasoneria şi-a dobândit cunoştinţele esoterice mai ales de la masonii speculativi,filosofi, alchimişti, hermetişti sau rozacrucieni. Webster afirma: „Originile Francmasoneriei nu pot fi identificate din nici o sursă sigură, dar Ordinul a apărut dintr-o combinaţie de tradiţii care au evoluat şi s-au contopit într-o perioadă mai lunga de timp. Astfel, Masoneria Lucrătoare ar fi putut proveni din Colegiile Romane, prin intermediul breslei zidarilor din Evul Mediu – în vreme ce Masoneria Speculativă ar fi putut proveni din rândurile patriarhilor ebraici şi din misterele păgânilor. Dar sursa de inspiraţie ce nu poate fi negată este Cabala evreiască… Cert este că, atunci când au fost concepute ritualul şi statutele Masoneriei în 1717, cu toate că ele au reţinut anumite fragmente ale vechilor doctrine egiptene şi pitagoreice, versiunea iudaică a tradiţiilor secrete a fost cea aleasă de fondatorii Marii Loji, pentru ca, pornindu-se de la ea, să îşi construiască propriul sistem”.

Francmasoneria a continuat să îşi lărgească tot mai mult rândurile, iar în 1720, au fost înfiinţate loji masonice în Franţa, sub auspiciile Marii Loji Unite din Anglia. Acestea au format o Mare Lojă la Paris, în 1735. Marea Lojă era diferită de Lojile Scoţiene, care fuseseră formate după ce Carol I Stuart fugise din Anglia. Tensiunile dintre cele două ramuri ale Masoneriei Franceze s-au accentuat în 1746, o dată cu exilarea din Anglia a lui Carol Eduard, poreclit „Scumpul prinţ Charlie” Stuart, sau „Tânărul Pretendent” şi a susţinătorilor lui, care au încurajat folosirea Ordinului în scopuri politice.

În această epocă a devenit cunoscută marelui public adevărata origine a Francmasoneriei. In 1737, profesorul fiilor prinţului Carol Eduard care era şi membru al Societăţii Regale, Andrew Michael Ramsey, a rostit un discurs în faţa francmasonilor din Paris. Acest discurs a devenit cunoscut drept „Cuvântarea lui Ramsey”, în care acesta declara: „Ordinul nostru a format o uniune de nedespărţit cu Cavalerii Sf. loan de la Ierusalim” – un Ordin foarte apropiat de cel al Cavalerilor Templieri. Ramsey mai spunea că Francmasoneria era legată de şcolile antice de mistere, patronate de zeiţa greacă Diana şi de cea egipteană Isis.

Masonul german, baronul Karl Gotlieb von Hund a devenit membru al Lojei din Frankfurt şi în 1751 a întemeiat aici o filială a Ritului Scoţian, denumită „Ordinul respectării stricte a regulilor”; după rostirea jurământului ce prevedea supunerea necondiţionată faţă de ordinele unor superiori misterioşi şi „nevăzuţi”, aşa cum a fost descris pe parcursul volumului, Ordinul a sfârşit prin fuziunea dintre Iluminaţi şi Francmasoneria germană, în timpul Congresului de la Wilhelmsbad.

Hund a recunoscut că ducea mai departe tradiţiile Cavalerilor Templieri care fuseseră obligaţi să se autoexileze în Scoţia la începutul secolului al XIV-lea. Membrii acestui Ordin s-au autoproclamat „Cavaleri ai Templului”. El pretindea că ar transpune în viaţă ordinele unor „superiori necunoscuţi” a căror identitate sau loc de reşedinţă nu erau niciodată precizate, în timp ce alţii au pretins că aceşti „superiori” nu erau oameni, majoritatea cercetătorilor cred că ei erau probabil susţinătorii iacobiţi ai Stuarţilor, care au murit sau şi-au pierdut credinţa după înfrângerea Tânărului Pretendent.

Francmasoneria este organizată în clase, grade şi rituri. Partea aproximativ comună tuturor riturilor este Clasa lojelor albastre, cu trei grade: ucenic, calfă, meşter (sau ucenic, companion, maestru). Meşterii Masoni pot face parte, dupa primirea acestor trei grade, numite şi simbolice, în gradele de perfecţionare a diferitelor rituri. Cele mai cunoscute şi larg răspândite sunt Ritul de York şi Ritul Scoţian Antic şi Acceptat.

Wilmshurst nota: “Dezvoltarea (Francmasoneria) s-a sincronizat cu scăderea interesului faţă de religia tradiţională şi rugăciunea în biserică”. “Principiile simple de credinţă şi idealurile umanitare ale Francmasoneriei iau, în cazul unor persoane, locul teologiei clasice din bisericile diverselor confesiuni religioase”. Cu toate că liderii săi neagă faptul că Francmasoneria ar fi o religie, totuşi, ea a constituit pentru unii un înlocuitor al acesteia. De aceea, nu ne miră faptul că aceasta a trebuit să fie circumspectă cu privire la răspândirea învăţăturilor sale. De când este lumea lume, oricine avea sau răspândea idei pe care clerul le socotea păcătoase sau eretice, risca să fie supus unor pedepse severe în rândul comunităţii în care trăia, fiind jefuit, surghiunit, bătut sau chiar omorât.

Wilmshurst spunea că, dacă o persoană caută să dobândească lumina “sub forma întăririi conştiinţei de sine şi a creşterii capacităţilor paranormale… trebuie sa fie pregătită să se dezbrace de toate prejudecăţile şi modelele de gândire avute până atunci şi, cu o slăbiciune şi blândeţe asemănătoare cu acelea ale unui copil, să fie pregătită să îşi «deschidă» mintea, pentru a primi nişte adevăruri noi şi poate şocante pentru ea. Referindu-se la înţelesurile Francmasoneriei şi caracterizându-le ca fiind “învăluite în mister” şi “criptice”, el scria: “Acestea reprezintă un subiect de cele mai multe ori neabordat care, prin urmare, rămâne în cea mai mare parte necunoscut membrilor săi, cu excepţia celor foarte puţini care-l studiază în particular…”

Trecerea de la societăţile secrete sau discrete antice la organizaţiile iniţiatice mai moderne a fost întărită de introducerea acestei Francmasonerii „iluminate” la sfârşitul secolului al XVIII-lea, organizaţie care îmbină legendele esoterice mai vechi cu tradiţiile cabalistice. Aceste secrete se dezvăluie iniţiaţilor din cercurile mai interioare ale francmasoneriei, în timp ce ceilalţi membri ai acestei organizaţii, care nu le cunosc, continuă să se bucure de învăţătura şi de prietenia pe care le găsesc în ea.

 Dezbaterea despre francmasonerie

Pro şi contra

Despre Masonerie există două puncte de vedere:

• Primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizaţie fraternă, ai căror membri sunt uniţi de idealuri comune de natură atât morală cât şi metafizică, şi, în cele mai multe dintre ramuri, de credinţă într-o Fiinţă Supremă. Câtă vreme ea tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră, şi nu ar trebui să apară probleme. Dintre cei ce admit valorile pozitive promovate de Francmasonerie în trecut, unii o consideră, totuşi, depăşită.^{[formulare evazivă]}

• Al doilea, anti-masonic, prezintă această organizaţie într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudo-religie, cu o organizare ermetică, anti-socială, complotistă.

În timpul celui de-al doilea război mondial a circulat în toată Europa o expoziţie anti-masonică şi filme care au beneficiat de o intensă publicitate, astfel că o generaţie întreagă şi descendenţii ei nu cunosc francmasoneria decât prin temele expuse în această expoziţie şi în aceste filme. Şi aceasta, cu atât mai uşor cu cât anumite publicaţii ca, de exemplu, “România mare”, difuzează şi în zilele noastre aceste teme, elaborate iniţial de “Propaganda-staffel” nazistă.

Comunismul, deasemenea, era opus francmasoneriei, socotită mişcare burghezo-moşierească, cosmopolită şi anti-patriotică. Faptul că francmasonii pot fi de orice convingere politică democrată fără discriminări, lăsând politica la poarta lojei, şi păstrând pentru adversarii politici stimă şi respect, nu putea în mod evident fi compatibil cu lupta împotriva duşmanului de clasă.

Incompatibil cu idealurile masonice este şi naţionalismul de tip nedemocrat, care îşi promovează neamul nu prin patriotism (iubirea pentru o ţară, şi pentru toţi locuitorii ei; promovarea unui neam printre celelalte, în cadrul democraţiei) ci prin xenofobie (iubirea excluzivă pentru un singur neam, însoţită de marginalizarea minorităţilor şi de ostilitate faţă de străinătate, în cadrul unui regim autoritar). Este deci logic ca toate partidele a căror ideologie este un naţionalism de tip nedemocrat, să fie opuse francmasoneriei. Duşmanii declaraţi ai Francmasoneriei sunt ignoranţa, superstiţia, fanatismul şi tirania.

Unii dintre clericii creştini sau musulmani socotesc francmasoneria ca primejdioasă pentru credincioşi, în măsura în care francmasonii pot fi de orice credinţă fără discriminări, amestecaţi prin urmare, şi propovăduiesc toleranţa faţă de cei ce nu împărtăşesc aceleaşi convingeri, câtă vreme aceste convingeri respectă democraţia şi drepturile omului. După aceşti clerici, o astfel de poziţie nu este compatibilă cu legea religioasă.

Biserica Ortodoxă a Greciei, în şedinţa din 12 octombrie 1933, a hotărât că “Francmasoneria nu poate fi compatibilă cu creştinismul” şi că “toţi fiii credincioşi ai bisericii trebuie să se ferească de Francmasonerie“. Biserica Ortodoxă Română, prin şedinţa Sfântului Sinod din 11 martie 1937, aprobă anatemizarea francmasoneriei, considerând-o ocultă şi anti-creştină. Astfel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 1937 a hotărât că se impune “O acţiune persistentă publicistică şi orală de demascare a scopurilor şi activităţii nefaste a acestei organizaţii”. În cazul în care nu se căiesc, “Biserica le va refuza slujba la moarte. De asemenea, le va refuza prezenţa ca membri în corporaţiile bisericeşti”. Această poziţie mai este oficială şi astăzi; totuşi, unii dintre clerici, chiar şi arhierei sunt membri ai francmasoneriei. După 1990, o altă mişcare religioasă din România care a promovat o imagine malefică a Francmasoneriei este Mişcarea de Integrare în Absolut (MISA). Explicaţia este banal de simplă. Pe de o parte, Francmasoneria promovează valorile familiei, pe când Gregorian Bivolaru, liderul acestei mişcari, era cunoscut încă dinaninte de 1990 ca promotor al libertinajului sexual sub forma magiei sexuale tantrice.

 Ce spun partizanii şi adversarii francmasoneriei

În argumentarea pro-masonică se invocă actele de caritate –nu puţine-, calitatea membrilor –adesea oameni cu multiple competenţe şi răspunderi-, comportarea în mod normal modestă şi exemplară a francmasonilor în societate, precum şi sprijinirea diverselor proiecte umanitare. Aceste caracteristici fiind foarte clare şi bine definite, ele nu necesită o analiză introspectivă.

Argumentarea anti-masonică trebuie şi ea prezentată aici pentru a oferi o imagine de ansamblu, echitabilă, asupra dezbaterii. Astfel, în analiza efectuată de Sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei, această organizaţie este prezentată ca fiind “un sistem mistagogic care aminteşte vechile credinţe păgâne din care provine şi a căror continuare şi rod este”. La baza acestei interpretări au stat mai multe pasaje din cărţi masonice. La pagina 624 a cărţii sale, Morals and Dogma, Albert Pike scrie că “masoneria este identică cu religiile străvechi”, iar la pagina 321 afirmă că “Lucifer este Purtătorul Luminii”. Acelaşi Albert Pike, pe 14 iulie 1889, când a emis instrucţiunile celor 23 de Consilii Supreme Masonice, înregistrate de A.C De LaRive în cartea sa “La femme et l’enfant dans la Francmaconerie universelle”, p 588 spune colegilor de breaslă: “Vouă, Mari Inspectori Generali, vă spunem că pentru noi, cei din gradele 30, 31, 32, religia masonică trebuie păstrată în cea mai pură doctrină luciferică”. Acest citat se mai găseşte şi la Gary Kath, “En route to global occupation”, p 114 şi la Lady Queensborough, “Occult Theocrasy”, p 220-221, citată de Ralph Epperson în cartea sa “Massonry: Conspiracy against humanity”, p 273-274. William Hutchinson în cartea sa “The Spirit of Masonery”, revizuită de George Oliver, New York, Bill Publishing, publicată iniţial in 1775, p. 195 mărturiseşte că “Modul nostru de învăţare a principiilor breslei noastre provine de la druizi, iar emblemele noastre principale au fost aduse din Egipt”. Un alt mason, Albert Churchward întăreşte că “masonii sunt actualii druizi” Sings and Symbols of Primordial Man: the Evolution of Religions Doctrin from the Eschatology of the Ancient Egyptians, London, England, George Allen and Company, Ltd. 1913, Second Edition, pagina 189. Şarpele, în creştinism simbol al lui Iisus Hristos, este adorat în Francmasonerie. O spune masonul de cel mai înalt grad, Manly P. Hall, în cartea sa “The Secret Teachings of All Ages”, the Philosophical Research Society Press, p. IXXXVIII: “Şarpele este simbolul şi prototipul Salvatorului Universului, care răscumpără lumile dezvăluindu-se în faţa creaturii şi dăruindu-i atât binele cât şi răul”. George Oliver, la rându-i mason, în lucrarea sa “Sings and Symbols” apărută la Macoy Publishing and Masonic Supply Company, New York, 1906, p. 36, este de părere că “Şarpele este considerat pe plan universal ca fiind simbolul legitim al Francmasoneriei”.

Continuând prezentarea concluziilor privitoare la Masonerie, Sinodul Greciei mai menţionează că: “Îşi are propriile ceremonii religioase, ca ceremonia adoptării – botezul masonic, ceremonia recunoaşterii conjugale – căsătoria masonică, ritualul morţii, consacrarea templului masonic şi altele. Îşi are propriile iniţieri, propriul ceremonial ritual, are ordine ierarhică proprie şi o disciplină bine întemeiată”. Iar pentru că aceste ceremonii se petrec la templul masonic, deci într-un spaţiu consacrat, inevitabil apar unele întrebări şi păreri, de obicei ostile, mai mult sau mai puţin fondate. Trebuie menţionat faptul că la aceste hotărâri mai subscriu şi unii papi, care prin bule papale condamnă masoneria, Sinodul Bisericii Ruse din Diasporă, precum şi unii Cuvioşi ca Părintele Paisie Aghioritul, Părintele Porfirie, Părintele Stăniloae până la duhovnici şi teologi contemporani.

Istoria francmasoneriei în România

După D.G.R. Şerbănescu şi Jacques Pierre, România şi francmasoneria sunt strâns legate. În dicţionarele despre francmasonerie, România are pagini multe, iar în istoria neamului românesc francmasonii au un rol determinant. Anecdotic, pe vremea “paşoptiştilor” (astfel porecliţi de la revoluţia din 1848 ) exista în centrul Bucureştilor, alături de actualul Muzeu naţional de Istorie, o “stradă Farmazoană”, dispărută odată cu regularizarea Dâmboviţei şi cu reorganizarea urbanistică de la sfârşitul secolului XIX. Ulterior, actuala stradă Mircea Vulcănescu (Ştefan Furtună pe vremea comunismului) a fost închinată “Francmasonilor”, nume pe care îl păstră până în Martie 1938. Caz unic în lume, francmasoneria avea deci în limba română un termen popular, şi în capitala Ţării Româneşti o stradă comemorativă.

În secolul XVIII, Constantinopolul era pentru noi românii Şcoala învăţăturii universale, la care nu puţini Domnitori şi mari boieri şi-au trimis copiii. Acolo se găseau mulţi învăţători şi dascăli de renume, greci, francezi, englezi sau italieni, printre care francmasonii erau prezenţi. Dar chiar înainte de apariţia masoneriei contemporane, câţiva dintre Domnitorii români au aplicat ideile şi principiile “Epocii Luminilor” pe care şi francmasoneria le-a răspândit. În Moldova şi Ţara Românească, Alexandru Lăpuşneanu şi Radu Şerban au întemeiat Şcoli domneşti “pentru învăţătura norodului” în 1561 la Cotnari şi în 1603 la Târgovişte. Academia din Bucureşti apare în 1688 din cheltuiala domnitorului Şerban Cantacuzino, cea din Iaşi în 1707 din cea a lui Antioh Cantemir, iar cea din Transilvania în 1795 din străduinţa învăţatului Ioan Piuariu-Molnar. Constantin Brâncoveanu, Antioh şi Dimitrie Cantemir înfăptuiesc reforme juridice şi fiscale, deschid şcoli şi spitale, popularizează ideia “bunului” sau “binelui obştesc”. În 1741, Domnitorul Constantin Mavrocordat instaurează în Ţara Românească o Constituţie (“Marele Hrisov”), iar în 1746-49 tot dânsul, domnind succesiv la Bucureşti şi la Iaşi, desfiinţează şerbia (iobăgia) în ambele Principate. “Marele Hrisov” a fost publicat ca model juridic de Constituţie în gazeta “Mercure de France” din Iulie 1742. În 1780, “Pravilniceasca Condică”, redactată de Domnitorul Alexandru Ipsilanti, modernizează legislaţia Ţării Româneşti. În 1784, faimosul “Supplex libellus valachorum”, redactat în principal de Nicolae Ursu zis “Horea“, prezintă revendicări absolut similare cu cele exprimate zece ani mai înainte în America sau cinci ani mai târziu în Franţa. În ciuda înfrângerii răscoalei şi uciderii lui Horia şi lui Cloşca, împăratul austriac Iosif al II-lea este silit să desfiinţeze iobăgia şi în Transilvania. Astfel, ţările române sunt dotate cu Constituţii iar ţăranii români sunt eliberaţi din şerbie, pe când împărăţiile vecine vor rămâne monarhii absolute cu ţărani şerbi, timp de încă un veac şi mai bine.

Unii autori anglo-saxoni nu recunosc vechimea francmasoneriei în ţările române, dar istoricii D.G.R. Şerbănescu şi Jacques Pierre (în Dicţionarul francmasoneriei, Presses universitaires de France, Paris 1991 sub dir. lui Daniel Ligou), afirmă că prima lojă masonică românească fost întemeiată la Iaşi în 1748, de către italianul Carri, secretar al lui Constantin Mavrocordat. Nu ştim dacă şi Domnitorul reformator a făcut parte din lojă. A doua lojă apare în 1749 printre saşii de la Braşov, a treia în 1767 printre cei de la Sibiu. A patra lojă în Basarabia, la Chişinău, în 1820. Întemeiată de un medic Alzacian, Schaller, venit în Rusia cu Napoleon, ea numără printre membrii săi un însemnat demnitar ortodox: arhimandritul Efremie, care va întemeia la rândul său o a cincea lojă, “Zorile”, majoritar românească, la Silistra şi apoi încă una, bulgărească, la Ruse, în 1830. Precizăm aici că francmasonii şi biserica ortodoxă au avut până în 1937 relaţii bune, pe când biserica romano-catolică i-a socotit îndelungă vreme eretici şi apostaţi. Ca exemplu, episcopul Dunării de jos şi academicianul Mihail Ştefănescu (1823-1892, cunoscut sub pseudonimul de “Melchisedec”), a fost şi un însemnat demnitar francmason.

Tricolorul din 1848 cu menţiunile „DРЕПТАТЕ ФРЪЦІЕ” = Dreptate, Frăţie. Acuarelă de C. Petrescu

În 1821, numeroşi sunt românii afiliaţi la “Eteria” masonică condusă de Alexandru Ipsilanti, descendent al Domnitorului cu “Pravilniceasca Condică”, dar devenit general rus şi demnitar mason. Printre ei, Tudor Vladimirescu, care va fi executat fiindcă îşi încălcase jurământul faţă de “Eterie”. Scopul “Eteriei”, bazată la Odesa, era internaţional: dărâmarea puterii religioase şi politice a Sultanului Otoman în întreaga Peninsulă Balcanică, cu ajutorul Ţarului Alexandru întâiul, şi al Patriarhului de la Constantinopol. Ori Tudor Vladimirescu dăduse prioritate obiectivelor sale locale din Ţara Românească, încurcându-i strategia lui Ipsilanti. În 1825, fraţii Golescu, boieri mari, întemeiază la Bucureşti a şasea lojă din România: “Societatea filarmonică”, la care aderă jumătate din protipendada politică, economică şi socială din oraş. Dar cea mai mare şi vestită lojă românească va fi a şaptea : “Steaua Dunării”, întemeiată la… Bruxelles, în Belgia, în 1850, în refugiu, de “fraţii farmazoni”, care făcuseră în 1848 revoluţia “paşoptistă” cu tricolorul albastru-galben-roşu însemnând “Libertate, Dreptate, Frăţie”, principii de bază ale francmasonilor.

La aceşti “farmazoni vechi” se adaugă o seamă de studenţi români din Franţa, unii iniţiaţi în loja “Athénée des Étrangers” (Ateneul străinilor) : printre ei, Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza, Ion Heliade-Rădulescu, Ion Ghica, Gheorghe Magheru, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, C.A.Rosetti, Carol Davila, Spiru Haret… Cum se zicea odinioară la Bucureşti : “începi student, continui farmazon, devii savant sau ministru, şi termini călcat în picioare de mulţime sub formă de Bulevard”. Într-adevăr multe din bulevardele din centrul oraşelor româneşti au numiri de francmasoni celebri.

Doritori de a stabili un stat de drept bazat pe principiile democraţiei parlamentare şi ale dreptului pământean, francmasonii români au înfiinţat numeroase societăţi şi reviste literare (Junimea), asociaţii filantropice sau chiar societăţi revoluţionare secrete (Frăţia). Prin ele sau individual, au activat intens pentru întregirea României în 1918, atât în consiliile româneşti din Banat, Crişana, Maramureş, Bucovina, Ardeal şi Basarabia (Sfatul Ţării), unde au militat pentru o unire necondiţională cu vechiul Regat, cât şi la Conferinţa Păcii de la Paris, pentru recunoaşterea noilor graniţe, iar în Parlamentul României pentru extinderea în Vechiul regat a anumitor noi legi mai democrate, atunci votate în noile teritorii (de exemplu reforma agrară, şcoala peste tot obligatorie şi dreptul de vot pentru ambele sexe, sau cetăţenia fără discriminări de credinţă sau de limbă). În aceste dezbateri, în care erau adversari ai naţionaliştilor, ai marxiştilor şi ai partizanilor dreptului strămoşesc, nu totdeauna francmasonii au avut ultimul cuvânt. Dar într-un răstimp de 5 ani, mulţumită activităţii lor, România a devenit o monarhie parlamentară unitară modernă, în care majoritatea problemelor constituţionale, agrare şi de drept erau rezolvate, şi a cărei imagine pe scena internaţională era deosebit de pozitivă.

Francmasoneria română care luase o mare dezvoltare în perioada interbelică, fiind uneori implicată şi în câteva afaceri lumeşti, este închisă în 1938 printr-o înţelegere (aprig contestată, dar motivată de situaţia politică şi de atacurile legionare) între regele Carol al II-lea şi Marele maistru Jean Pangal. Ea devine clandestină în timpul celui de-al doilea război mondial, dar masonii, numeroşi în administraţia Serviciului maritim român, au ajutat refugiaţii şi prigoniţii (majoritar evrei) să fugă de la Constanţa la Istambul între 1940 Si 1944. Aceste nave au salvat mii de persoane, şi ar fi putut salva mai multe fără torpilele sovietice (episodul tragic al navei „Strume”). Alţi „drepţi-cetăţeni” ca de pildă farmacistul Beceanu din Iaşi sau primarul Cernăuţilor, Traian Popovici, au salvat deasemenea mii de evrei, dar numele lor au fost date uitării, fiindcă deşi Traian Popovici este recunoscut „drept” având o stradă la Bucureşti şi o statuie la Tel-Aviv, nici evreii nici românii nu au cultivat memoria lor (istorici ca Radu Ioanid sau Carol Iancu le reproşează că nu i s-au opus făţiş mareşalului Ion Antonescu, iar naţionaliştii îi socotesc „trădători de neam”).

După război, obedienţele masonice, autorizate din nou, dar ameninţate de partidul comunist care le socotea „organizaţii burghezo-moşiereşti”, se uniră în 1945 într-o „Francmasonerie unită a României”, în frunte cu generalul Pandele şi cu scriitorul Mihail Sadoveanu. Dar în ciuda încercărilor acestora de a împăca francmasoneria cu partidul, comuniştii nu puteau tolera o organizaţie pe care să n-o poată controla zi de zi. În 1948, după arestarea multor francmasoni cunoscuţi sau descoperiţi (în parte mulţumită listelor întocmite de legionari), comuniştii hotărăsc desfiinţarea francmasoneriei în România. Mihail Sadoveanu scapă de arestare trecând definitiv în partid şi manifestându-şi făţiş dispreţul pentru fostele sale principii, dând manifestului său pro-Stalinist titlul Lumina vine dinspre Răsărit, care în simbolica masonică înseamnă ceva total potrivnic stalinismului, anume căldura iubirii frăţeşti şi luminarea minţii prin cunoştinţă şi libertate…

La data de 27 décembre 1989, la Bucureşti, francmasonii supravieţuitori se întâlnesc în fostul Templu din strada Radu de la Afumaţi şi pun la cale renaşterea Francmasoneriei române. În Octobrie 1990, la Paris, francmasonii români din exil creează Marea Lojă Naţională a României. Această mare lojă cuprinde trei loji : : Steaua Dunării, România Unită şi Solidaritatea. Alexandru Paleologu, atunci ambasador al României la Paris, este ales Mare Maistru. În februarie 1991, se deschide loja Concordia depinzând de Marea Lojă Naţională Unită din Anglia, prin intermediarul Marelui Orient din Italia, a Marii Loji naţionale franceze şi a Marii Loji din Austria. În mai 1991, se deschide loja Humanitas a Marelui Orient (din Franţa). În 1992, deschiderea altor două loji, la 24 ianuarie 1993 face posibilă întemeierea Marii Loji Naţionale din România.

Evident trebuiau să apară şi dezacorduri : 13 loji creează separat un District Transilvania care, în martie 1996, împreună cu câteva loji de obedienţă franceză, formează Marea Lojă Naţională Unită din România. În 1997 se unesc cele două Supreme Consilii. În iulie 2000, Marea Lojă a României şi Marea Lojă Naţională din România au tentat să se unească. În 2003, Marea Lojă Naţională a României şi Marea Lojă Naţională din România s-au federat într-o Confederaţie a Marilor Loji din România de Rit Scoţian Antic şi Acceptat.

Astăzi există în România nouă grupări masonice :

• Marea Lojă Naţională a României.
• Marea Lojă Naţională din România.
• Marea Lojă a României.
• Marea Lojă Naţională Unită din România.
• Marea Lojă Feminină a României.
• Marele Orient al Romaniei.
• Dreptul Uman din România.
• Marea Lojă a Transilvaniei.
• Marea Lojă ,,UMSOI” .

Viata mea e o poveste frumoasa….

Daca, biet copil sarman si singur,a s fi intalnit in cale o zana puternica ce mi-ar fi spus: “Alege-ti drumul… Ce vrei sa ajungi? Te voi sfatui si te voi calauzi!”, soarta mea n-ar fi putut sa fie mai fericita si nici mai cu intelepciune randuita.

Povestea vietii mele va arata ceea ce mi-a aratat si mie – ca exista o soarta pentru fiecare!

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor…
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga…

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

MAMA
    de Vasile Militaru

A venit aseara mama, din satucu-i de departe,
Sa mai vada pe fecioru-i, astazi “domn cu multa carte”!

A batut sfios la usa, grabnic i-am iesit in prag;
Ni s-a umezit privirea de iubire si de drag;

Sarutandu-i mana dreapta, ea m-a strans la piept, duioasa,
Si-ntreband-o cate toate, am intrat apoi in casa.

Inauntrul casei mele, -cata bruma-am adunat,
Da prilej bietei batrane sa se creada-ntr-un palat:
Nu-ndrazneste nici sa intre, cu opincile-n picioare,
Si cu multa grija calca doar pe-alaturi de covoare.

Eu o-ndemn sa nu ia seama si sa calce drept, in lege,
Ca doar e la fii-su-n casa, nu e-n casa vreunui rege,
Si de-abia o fac sa sada pe-un divan cu scoarta noua…

-”Mi-era dor de tine, maica…Ti-am adus vreo zece oua,
Nitel unt, iar colea-n traista niste nuci, vreo doua sute…”
Si, cu ochii plini de lacrimi, prinde iar sa ma sarute:

-”Poate mor, ca sunt batrana si-a prins dorul sa ma-ndrume
Sa mai vad o data, maica, ce mi-e azi mai drag pe lume!
Caierul mi-i pe sfarsite…maine poate-si curma firul
Si-ntre patru blani de scanduri sa ma cheme cimitirul…
Jale mi-e de voi, mamuca, dar visez, chiar si desteapta,
Cum, pe-o margine de groapa, bietul taica-tu m-asteapta…

Tu, odorul mamii, in urma sa te-aduni cu fratii-acasa
Si sa-mparti agoniseala de pe urma lui ramasa:
Lui Codin sa-i dai pamantul de la moara si cu via;
Vaca si-un pogon de lunca, maica, sa le ia Maria;
Lui Mitrus sa-i dai zavoiul de rachiti dintre paraie;
Carul, boii si cu plugul sa le dai lui Nicolae,
Iara tu, ca mai cu stare decat fratii zisi pe nume,
Sa iei casa-n care tie ti-a fost dat sa vii pe lume…
Cand si cand, in miezul verii sau de Pasti, sa vada satul
Cum imi vine ca-n totii anii, la casuta mea baiatul
Si-avand tihna si odihna, la venire sau plecare,
S-aprinzi si la groapa maichii cate-un pai de lumanare!…

A tacut apoi batrana si-a plans mult, cu lacrimi grele,
Ce curgandu-i lin in poala, se-ntalneau cu ale mele.

Doi prieteni se intalnesc intr-un bar, la o cafea. Deprimat, unul dintre ei incepu sa se descarce, povestind despre toate preocuparile sale… munca… banii… raportul cu prietena… scopul sau in viata… Totul parea sa ii mearga prost. Celalat baga mana in buzunar, scoase o bancnota de 50 EURO si ii zise: -Vrei aceasta bancnota? -Bineinteles… sunt 50 EURO, cine nu i-ar vrea? Cel care avea bancnota in mana o stranse cu putere pana cand aceasta se facu un mic ghemotoc. -Acum o mai vrei? -Sunt tot 50 EURO. Bineinteles ca ii iau si asa, daca mi-i dai. Prietenul desfacu ghemotocul, arunca bancnota pe jos si o calca in picioare, pana cand se murdari toata. -Tot mai vrei bancnota? -Este oricum o bancnota de 50 EURO, si pana cand nu o rupi isi pastreaza valoarea… -Acum intelegi? Trebuie sa stii, chiar daca uneori ceva nu iese asa cum vrei tu, chiar daca viata te indoaie si te face un mic ghemotoc, tu continui sa fii la fel de important cum ai fost intotdeauna… Ceea ce trebuie sa conteze este cat valorezi in realitate, nu cat de multe necazuri poti sa ai intr-un anumit moment. Apoi puse bancnota desfacuta alaturi de el, pe masa, iar cu un zambet complice ii spuse: -Ia-i, tine-i cu tine ca sa iti amintesti de acest moment atunci cand nu te vei simti bine… dar trebuie sa imi dai o banconta noua de 50 EURO ca sa o pot utiliza cu urmatorul prieten care are nevoie. De cate ori ne indoim de valoarea noastra, de ceea ce meritam intr-adevar si de ceea ce putem realiza? Acum gandeste-te bine si incearca sa raspunzi la urmatoarele intrebari: 1-Care sunt cele mai bogate 5 persoane din lume? 2-Care sunt ultimele 5 castigatoare de la Miss Univers? 3-Numeste 10 castigatori ai premiului Nobel. 4-Care sunt ultimii 5 castigatori ai premiului Oscar pentru cel mai bun actor sau cea mai buna actrita? Cum merge? Rau? Nu te preocupa. Nici unul dintre noi nu isi aminteste care erau ieri cei mai mai bogati, mai frumosi, mai celebri… Acum raspunde la urmatoarele: 1-Numeste 3 profesori care te-au ajutat in formarea ta. 2-Numeste 3 prieteni care te-au ajutat in momente grele. 3-Gandeste-te la cateva persoane care te-au facut sa te simti special. 4-Numeste 5 persoane cu care iti face placere sa-ti petreci timpul. Cum merge? Mai bine? Persoanele care fac diferenta in viata ta nu sunt acelea care au cele mai bune rezultate, multi bani sau multe premii… Sunt cele care isi fac griji pentru tine, care au grija de tine si care stau oricum cu tine. Gandeste-te o clipa… Viata este foarte scurta! Tu, pe ce lista esti? Nu stii? Lasa-ma sa te ajut… Nu esti printre cei faimosi, dar esti printre cei la care m-am gandit sa trimit aceasta pagina. Trimite-o si tu, la randul tau… poate reusim sa schimbam ceva in viata noastra si in cea a unei alte persoane. “O lumanare nu pierde nimic daca aprinde o alta.” Deci, ce faci, trimiti mai departe sau nu?!?

 Imi cer scuze ca din motive obiective nu am reusit sa postez atata timp nimic pe acest blog, care a nascut tot felul de dispute, din care eu ma inspiram pentru un nou post.

 Voi incepe prin a posta cateva versuri de dragoste si suferinta.

Traiesti pentru altul

Purtam fiecare o dragoste în noi, eu pentru tine, tu pentru altul
Focul ne mistuie pe amândoi, eu ard pentru tine, tu pentru altul.
Astept un cuvânt, astepti un cuvânt, eu de la tine, tu de la altul.
Obrazul ti-l vad în vis, delirând, iar tu în visare, visezi pe altul.
Si ce ramâne de facut? Când soarta vrea numai sa ne dezbine,
Traim…, dar iubim… desi tu pe altul, eu tot pe tine!

Trandafirii Suferintei

Din toate lacrimile care au curs cândva, au crescut trandafiri, din care în fiecare zi am cules câte unul. Si în fiecare zi mi-am adus aminte de “spinii” pe care acestia îi aveau. Dar la vederea frumusetii lor, am uitat de fiecare data… Am cules pentru prima oara un trandafir alb, pe care spinii nu-l urâtisera înca si puritatea lui s-a oglindit în viata mea… Am cules apoi un trandafir rosu, fara de care gradina mea n-ar mai fi ramas aceeasi. Atunci am inteles ce înseamna “iubirea” si tot atunci… l-am întâlnit pe “el”… Fara sa vreau, am simtit cel de-al treilea trandafir; ale sale petale galbene, cum se scuturau una câte una în mâna-mi cazuta în cautarea dragostei “lui” zadarnice… Am simtit cum trandafirul cu petale transparente se scutura, iar fiecare petala cadea una câte una, ca fiind lacrimile mele… Am cautat în zadar sa gasesc în imensa “gradina” orice alt trandafir, pentru ca toti se uscasera. Atunci am cules fara sa vreau, pe ultimul, acela violet, care înca nu se ofilise. Doar o petala aruncata, a alunecat grabita pentru a pecetlui despartirea noastra… Acum “gradina” este goala si vântul “alearga” de la un capât la altul pentru a da fila cu fila viata mea si pentru a “matura” petalele cazute…

Minunile Iubiri

Ti-am scris o scrisoare cu picaturi de ploaie iar cu vântul ti-am soptit-o. Am chemat vântul si i-am spus sa te mângâie; am adus pasarile si le-am pus sa-ti cante. Am inflorit copacii pentru tine si am topit zapada. Iubitule, daca inca nu ti-ai dat seama, sa stii ca eu sunt primavara si, si… Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc!

Poveste de Dragoste

Numai Dumnezeu a putut inventa aceasta iubire. Ceva asemanator am visat o data, dar nu era la fel, pentru ca în vis portile cerului sunt deschise pentru mine. Mi-am dat seama târziu ca viata merita traita, dar niciodata nu-i târziu sa te iubesc, sa îti dovedesc ca TE IUBESC. A fost de-ajuns doar o privire, atunci când noi ne-am întâlnit si parca ne stiam de-o viata si inimile-au tresarit. Iar tu de mâna m-ai cuprins, si eu stiam ca-ncepe- un vis din care amândoi n-am vrea nicicând ca sa mai fim treziti.
Iti multumesc tie iubire pentru dragostea ta…
Ii multumesc lui Dumnezeu pentru aceasta poveste de dragoste!”

Trebuie sa va spun ca sunt socat si profund mahnit de cand am luat la cunostinta despre decizia Paulei Seling de a se alatura intr-un concert, manelistilor(printr-o “punte intre lumi”)!!!Dorinta ei este una deloc necesara,ea doreste eliminarea unei anumite reticente si a unei discriminari negative venita din partea intelectualilor acestei natiuni,fata de acest gen de muzica,si anume:manelele.Acest gen trebuie eliminat din peisajul muzical romanesc pentru ca insufla incultura,prost gust,este de-o uratenie greu de explicat,si din pacate exploateaza latura cea mai sensibila a romanilor:setea de bani!Nici vorba de promovare…….cu atat mai mult nu se doreste o migrare a unor stalpi ai talentului muzical,cum e si Paula Seling,catre aceasta breasla lipsita de orice valoare.

Ma intriga faptul ca Paula,pe care o credeam o fiinta speciala si foarte serioasa,e capabila sa declare ca Salam si Guta au “o tehnica deosebita”de a interpreta.Sa fim seriosi,canta mai oribil decat o broasca.Acesti insectoizi trebuie eliminati din peisaj……….hahaha!Imi aduc aminte de o promisiune din campania electorala de acum cativa ani,s-ar putea sa fi trecut chiar 8……Irina Loghin ne promitea ca ajunsa senator va face tot posibilul pentru a starpi acest odios gen muzical initiind proiecte de lege in acest sens.Vedem ca demersurile domniei sale nu au avut niciun rezultat,tot ce e posibil ca mai mult de jumatate dintre reprezentantii nostri sa admire acest gen de muzica,nu m-ar mira!

Ba mai mult,tanara domnita (Paula Seling) sustine ca le va da ajutor noilor ei prieteni manelisti pentru a creea o scoala de muzica,ceva asemanator Conservatorului………nici nu m-ar mira sa fie pusa in legalitate cu toate ca ea invata niste oameni cum sa jefuiasca statul prin neplata impozitului pe venituri din prestarea unor servicii:nunti zgomotoase in mijlocul unor locatii rezidentiale(corturi,mai nou asa se obisnuieste),insotirea cortegiilor funerare,petrecerile unor ciobani a caror echipa de fotbal tocmai a luat Cupa X si Y……..

Saraca Paula,daca stia cate reactii deloc benefice ei va starnii,lasa in pace toti manelistii si mergea intr-o excursie in Africa!Eu,personal,as fi indemnat-o sa sustina mai bine vechile triburi a caror muzica transmite istorie,transmite speranta de viata si continuitate a acelei micro-societati!Macar transmite ceva……….

Va mai scriu despre o alta intamplare de-a marelui Budhha care e plina de o intelepciune flagranta!

Fiecare persoana contine o fiinta misterioasa, dar acea fiinta este închisa pentru tine. Fiecare persoana poate sa devina poarta catre divin, fiecare persoana obisnuita este iesita din comun. Sub suprafata se ascunde misterul, dar îti trebuie o cheie ca sa-l descifrezi. Si cheia aceea este raspunsul vigilent clipa de clipa. Nu reactia – raspunsul. Reactia este întotdeauna moarta: faci ceva pentru ca celalalt a facut ceva. Raspunsul e total diferit.

Buddha trecea printr-un sat. Oamenii din acel sat erau împotriva lui, împotriva filosofiei lui, asa ca s-au strîns în jurul lui si au început sa-l insulte. Au folosit cuvinte urîte, cuvinte vulgare. Buddha a ascultat. Ananda, discipolul lui, s-a suparat foarte tare, dar n-a spus nimic, pentru ca Buddha asculta foarte linistit, foarte rabdator, de parca îi facea placere toata tarasenia. Pe urma chiar si multimea se simti putin dezamagita pentru ca el nu se enerva, ba chiar parea sa se distreze.

Buddha spuse: „Acum, daca ati terminat, eu plec, pentru ca trebuie sa ajung repede în satul vecin. Si cei de acolo ma asteapta, asa cum m-ati asteptat voi. Daca nu mi-ati spus tot ce aveati de spus, am sa ma întorc peste cîteva zile, si atunci puteti termina.“ Cineva din multime a spus: „Dar noi te-am jignit, te-am insultat, de ce nu reactionezi? De ce nu spui ceva?“. Buddha a raspuns: „Asta e greu. Daca vreti o reactie din partea mea, atunci e prea tîrziu. Trebuia sa veniti acum 10 ani, pentru ca atunci obisnuiam sa reactionez. Acum nu mai sînt atît de prost. Vad ca sînteti suparati, de asta ma insultati. Va vad supararea, focul care arde în inima voastra. Mi-e mila de voi. Asta e raspunsul meu – mie mila de voi. Sînteti suparati fara rost. Chiar daca eu gresesc, de ce va enervati voi? Asta nu e treaba voastra. Daca eu gresesc, eu am sa ma duc în iad, nu voi. Daca eu gresesc, eu am sa sufar din cauza asta, nu voi. Dar se pare ca ma iubiti atît de mult, aveti despre mine o parere atît de buna, ma respectati atît de mult, încît sînteti foarte suparati, foarte enervati. V-ati lasat munca pe cîmp si ati venit doar sa-mi spuneti cîteva lucruri. Va sînt recunoscator.“

Iar cînd pleca, a spus: „As vrea sa va mai spun doar un lucru. În satul din care am venit, s-au adunat tot atît de multi oameni ca aici si mi-au adus multe dulciuri, un dar din partea satului. Însa eu le-am spus ca nu iau dulciurile. Si-au luat dulciurile înapoi. Va întreb: ce vor face ei cu dulciurile acelea?“ Cineva din multime a spus: „Ce vor face? E simplu. Le vor împarti în sat si le vor mînca, se vor bucura de ele“. Buddha a spus: „Si voi ce veti face acum? Voi mi-ati adus numai insulte, si eu spun ca nu le iau. Ce veti face? Mi-e mila de voi. Ma puteti insulta – asta e dreptul vostru. Însa eu nu iau insultele – asta e dreptul meu. Eu nu iau lucruri fara rost, inutile. Nu ma împovarez fara rost. Mi-e mila de voi…….”

Asta e un raspuns. Daca o persoana e suparata si tu te afli acolo, nu cu trecutul tau, îti va fi mila de ea. Reactia e mînie, raspunsul e întotdeauna compasiune. Vei vedea prin acea persoana. Va deveni transparenta, si vei vedea ca e suparata, ca sufera, ca e nefericita, ca e bolnava.

Raspunsul e întotdeauna bun, reactia e întotdeauna rea. Evita reactiile si da raspunsurile la iveala. Reactia e din trecut, raspunsul e aici si acum.

Iata ca luna mai incepe iarasi cu distractie la romani!Nu-mi pot imagina cum se mai pot distra dragii mei conationali dupa aceste zile ale “sfantului”Paste,nu stiu unde mai incap mititeii,nu stiu daca corpurile lor mai pot rezista  impurei carni,asa de consumata cu acest prilej.Partidele politice organizeaza concerte de “muzica buna”,in jurul carora se desfasoara petreceri la care sunt serviti mititei si bere,acestia avand misiunea de a aminti romanului de rand,la sufragii,in ce patratel sa puna stampila.Si sunt sigur ca reusesc,pentru ca un corp nesanatos,plin de toxinele alimentelor consumate in aceste zile vesele dauneaza mintii.Sa ne aducem aminte de prea cunoscuta :”Mens sana in corpore sano!”;despre ce minte sanatoasa,despre ce judecata corecta mai putem vorbi,cand ea se afla intr-un corp calamitat si intoxicat?

Infecti si urat mirositori…….politicieni nostri se mai pregatesc pentru inca o domnie de 4 ani,menita sa le aduca mai multa rasplata “muncilor grele” la care au fost si vor fi supusi.

Indemnati de vremea buna romanii nostri sunt intr-o dispozitie perfecta pentru a se lua la harta pentru o bucata de sarma,stand umili la o coada interminabila ei asteapta ocazia sa-si poata etala calitatile de om corect si bun orator!Betivi si mizerabili ei fac spectacole in fata camerelor de filmat,pentru a-si prezenta viata cea senzationala,care o au numai datorita binefacatorilor oameni politici.

Conducatorii pot numai sa fie o oglinidire a poporului,mai ales intr-o democratie,fie ea si arhaica,asa ca schimbarea poate veni numai din interior,din interiorul nostru!