Reactia e rea!Raspunsul e bun!
1 05 2008Va mai scriu despre o alta intamplare de-a marelui Budhha care e plina de o intelepciune flagranta!
Fiecare persoana contine o fiinta misterioasa, dar acea fiinta este închisa pentru tine. Fiecare persoana poate sa devina poarta catre divin, fiecare persoana obisnuita este iesita din comun. Sub suprafata se ascunde misterul, dar îti trebuie o cheie ca sa-l descifrezi. Si cheia aceea este raspunsul vigilent clipa de clipa. Nu reactia – raspunsul. Reactia este întotdeauna moarta: faci ceva pentru ca celalalt a facut ceva. Raspunsul e total diferit.
Buddha trecea printr-un sat. Oamenii din acel sat erau împotriva lui, împotriva filosofiei lui, asa ca s-au strîns în jurul lui si au început sa-l insulte. Au folosit cuvinte urîte, cuvinte vulgare. Buddha a ascultat. Ananda, discipolul lui, s-a suparat foarte tare, dar n-a spus nimic, pentru ca Buddha asculta foarte linistit, foarte rabdator, de parca îi facea placere toata tarasenia. Pe urma chiar si multimea se simti putin dezamagita pentru ca el nu se enerva, ba chiar parea sa se distreze.
Buddha spuse: „Acum, daca ati terminat, eu plec, pentru ca trebuie sa ajung repede în satul vecin. Si cei de acolo ma asteapta, asa cum m-ati asteptat voi. Daca nu mi-ati spus tot ce aveati de spus, am sa ma întorc peste cîteva zile, si atunci puteti termina.“ Cineva din multime a spus: „Dar noi te-am jignit, te-am insultat, de ce nu reactionezi? De ce nu spui ceva?“. Buddha a raspuns: „Asta e greu. Daca vreti o reactie din partea mea, atunci e prea tîrziu. Trebuia sa veniti acum 10 ani, pentru ca atunci obisnuiam sa reactionez. Acum nu mai sînt atît de prost. Vad ca sînteti suparati, de asta ma insultati. Va vad supararea, focul care arde în inima voastra. Mi-e mila de voi. Asta e raspunsul meu – mie mila de voi. Sînteti suparati fara rost. Chiar daca eu gresesc, de ce va enervati voi? Asta nu e treaba voastra. Daca eu gresesc, eu am sa ma duc în iad, nu voi. Daca eu gresesc, eu am sa sufar din cauza asta, nu voi. Dar se pare ca ma iubiti atît de mult, aveti despre mine o parere atît de buna, ma respectati atît de mult, încît sînteti foarte suparati, foarte enervati. V-ati lasat munca pe cîmp si ati venit doar sa-mi spuneti cîteva lucruri. Va sînt recunoscator.“
Iar cînd pleca, a spus: „As vrea sa va mai spun doar un lucru. În satul din care am venit, s-au adunat tot atît de multi oameni ca aici si mi-au adus multe dulciuri, un dar din partea satului. Însa eu le-am spus ca nu iau dulciurile. Si-au luat dulciurile înapoi. Va întreb: ce vor face ei cu dulciurile acelea?“ Cineva din multime a spus: „Ce vor face? E simplu. Le vor împarti în sat si le vor mînca, se vor bucura de ele“. Buddha a spus: „Si voi ce veti face acum? Voi mi-ati adus numai insulte, si eu spun ca nu le iau. Ce veti face? Mi-e mila de voi. Ma puteti insulta – asta e dreptul vostru. Însa eu nu iau insultele – asta e dreptul meu. Eu nu iau lucruri fara rost, inutile. Nu ma împovarez fara rost. Mi-e mila de voi…….”
Asta e un raspuns. Daca o persoana e suparata si tu te afli acolo, nu cu trecutul tau, îti va fi mila de ea. Reactia e mînie, raspunsul e întotdeauna compasiune. Vei vedea prin acea persoana. Va deveni transparenta, si vei vedea ca e suparata, ca sufera, ca e nefericita, ca e bolnava.
Raspunsul e întotdeauna bun, reactia e întotdeauna rea. Evita reactiile si da raspunsurile la iveala. Reactia e din trecut, raspunsul e aici si acum.










comentarii recente